1. Sâmbătă, 21 aprilie, între orele 9:30 și 16:00 va avea loc această întâlnire. Veniți cu un pachețel cu hrană.

Sunt așteptați credincioșii (tineri și adulți) sau persoanele consacrate care animă cântarea  în cadrul acțiunilor liturgice (organiști, dirijori, persoanele care se ocupă cu organizarea programului de cântece pentru Sfânta Liturghie).

  1. Această zi de formare are scopul de a-i ajuta pe cei care citesc în Biserică cuvântul lui Dumnezeu pentru ca ei să-l slujească pe Cristos și Biserica sa cât mai demn și frumos prin proclamare și cântare.
  2. Vă rugăm să participați în număr cât mai mare.
  3. Vă rugăm să vă înscrieți la parohie până joi, 19 aprilie.
  4. Programul: – o conferință generală pentru toți;

                         – două conferințe cu caracter specific;

                         – ateliere de lucru;

                         – discuții în grupuri mici și în plen.