Istoricul bisericii „Sf. Nicolae”

bc-centru-1După surparea bisericii episcopale, centrul de cult al catolicilor s-a mutat la biserica „Sfântul Nicolae”, refăcută după 1682. În anul 1728, misionarul Francesco Manzi a construit o nouă biserică la Bacău, tot din lemn, deoarece
vechea biserică era complet ruinată.

În 1791, biserica „Sfântul Nicolae” a fost vizitată de prefectul Misiunii, Pr. Fidelis Rocchi, care, într-o relatare trimisă congregaţiei „De Propaganda Fide”, scria că lăcaşul se află în stare neglijentă, cu multe stricăciuni, fără acoperiş şi fără gard la curtea bisericii. Biserica se afla în mijlocul oraşului Bacău şi era frecventată de ofiţerii încartiruiţi în oraş şi de numeroşi străini. Deoarece prin starea în care se afla lăcaşul „făcea de ruşine” religia catolică, prefectul Rocchi a luat decizia de a închide temporar biserica, sigilând uşa de la intrare în prezenţa credincioşilor. Tot odată el a dat dispoziţie parohului Luigi Maffei de la Parohia Luizi Călugăra să repare biserica şi să o împrejmuiască cu ajutorul credincioşilor, Misiunea urmând să suporte cheltuielile pentru acoperirea sa.

Se pare însă că dispoziţiile prefectului Rocchi nu au fost puse în aplicare, deoarece raportul din 25 martie 1799 al noului prefect apostolic, M. Sassano, raport trimis Congregaţiei „De Propaganda Fide”, meţiona faptul că biserica din Bacău se afla în continuare într-o stare „mizerabilă”. În relatarea ep. Giuseppe Berardi din 1814 însă, biserica „Sf. Nicolae”, catedrală, este descrisă ca fiind mică dar curată. La acea dată biserica dispunea de obiecte liturgice bune, precum un potir de argint, un ostensoriu, pixide, tablouri şi icoane.

La 29 februarie 1836, prefectul apostolic Carlo Magni a solicitat Congregaţiei „De Propaganda Fide” aprobările necesare pentru reconstrucţia bisericii „Sf. Nicolae”, construită din lemn şi foarte veche. Problema, scria C. Magni, devenise urgentă, deoarece ruinarea totală a bisericii îl putea pune pe prefectul apostolic al Misiunii în dificultate în faţa autorităţilor civile, dar şi bisericeşti ortodoxe. Aceste autorităţi îl puteu bănui pe prefectul Magni de faptul că urmărea ridicarea unei biserici noi şi mari, situaţie care îi putea oferi acestuia pretextul de a cere din nou titlul de episcop de Bacău. Potrivit lui C. Magni, lucrările de recontrucţie trebuiau să înceapă înainte ca lăcaşul să se prăbuşească cu totul, deoarece pentru o nouă construcţie era necesară autorizaţia Guvernului. Acesta din urmă însă manifesta la acea dată o atitudine intolerantă, aflat sub influenţa mitropolitului Moldovei, care nu era încântat să vada la Bacău o „biserică latină”, fostă catedrală a episcopilor de Bacău.

În memoriul mai sus citat, C. Magni avansa propunerea ca biserica să fie reconstruită din piatră şi cărămidă. Problema însă, nu era deloc simplă deoarece cele 80 de familii catolice din Bacău erau prea sărace pentru a putea susţine cheltuielile necesare, putând oferi doar 40 de zechini. Soluţia propusă de pr. C. Magni a fost aceea ca suma necesară, totalizând 400 de zechini, să fie obţinută în „diverse moduri”. Astfel, suma de 100 de zechini putea fi obţinută prin vânzarea unei case ce fusese donată bisericii din Bacău de un binefăcător. Respectiva casă, fiind din lemn şi foarte veche, urma, la rândul său, a fi refăcută total pentru a fi apoi vândută în scopul mai sus-precizat. Valoarea casei era dată nu în starea în care se găsea, ci de poziţie, fiind situată în centrul oraşului Bacău. De asemenea suma de 100 de zechini putea fi oferite de congregaţia „De Propaganda Fide”, în timp ce alţi 100 de zechini urmau a fi oferiţi de Vicariatul Apostolic al Moldovei.

La 24 aprilie 1836, Congregaţia „De Propaganda Fide” a aprobat proiectul pr. C. Magni privind reconstrucţia bisericii din Bacău. Peste câteva luni, la 5 octombrie acelaşi an, C. Magni scria prefectului Congregaţiei „De Propagande Fide” în vederea aprobării vinderii casei în scopul reconstruirii bisericii „Sf. Nicolae”. Lucrările propriu-zise au început însă cu mare dificultate, iar în 1838, Pr. C. Magni a fost transferat la Constantinopol.

Noul vizitator apostolic, Rafaele Arduini, avea însă să-i reproşeze pr. C. Magni, în 1839, într-o relatare trimisă congregaţiei „De Propaganda Fide”, presupusa iniţiere a lucrărilor de reconstrucţie a bisericii „Sf. Nicolae” în lipsa mijloacelor financiare suficiente, şi folosind în schimb fondurile Misiunii. În opinia lui R. Arduini, biserica existentă era suficient raportată la numărul credincioşilor din oraşul Bacău.

În condiţii mai puţin clare astăzi, pr. R. Arduini avea să reia însă proiectul lui C. Magni privind reconstrucţia, hotărând ca toate cheltuielile aferente să fie suportate de credincioşii din Bacău, „aşa cum era obiceiul” în celelalte parohii din Moldova.

Noul vizitator apostolic, ep. P. Sardi, s-a implicat cu toată abnegaţia în finalizarea lucrărilor de reparaţie la biserica din Bacău. La 15 septembrie 1843, el îi scria prefectului Congregaţiei „De Propaganda Fide”, informândul cu privire la faptul că spera să vadă terminate lucrările de reconstrucţie a bisericii şi să sfinţească lăcaşul în luna noiembrie a aceluiaşi an. În acest scop, episcopul însuşi a contribuit cu suma de 50 de zechini, situaţie care l-a făcut „mai sărac, în calitate de episcop, decât un călugăr”. Spera însă să obţină curând fonduri de la „Opera De Popagande Fide” de la Lyon.

Interesant este faptul că întâmplările dramatice din timpul reconstrucţiei bisericii, legate de prăbuşirea turnului peste biserică, ucigând câţiva lucrători, erau discutate încă în anul 1907. La acea dată, parohul Paul Mosel a consemnat acest moment dramatic în chestionarul trimis episcopiei de Iaşi, pe baza informaţiilor culese de la bătrânii din Parohia Bacău. Cercetătorul băcăuan C. Radu scrie următoarele: „Tocmai când se sfârşise şi era numai de văruit, s-a prăbuşit turnul cel mare din faţă, în ziua de 16 iunie 1841, peste locuitorii ce se odihneau la amiază pe lângă zidurile bisericii. Vreo patru lucrători au fost omorâţi, vreo şase răniţi şi zdrobiţi la câte un picior şi mâini”.

Potrivit opiniei lui I. Gabor, redeschiderea Parohiei Bacău în 1845 ar fi contribuit la accelerarea lucrărilor de reconstrucţie a bisericii, care a fost sfinţită la 6 decembrie 1846. Sfinţirea a fost celebrată de ep. Paul Sardi iar evenimentul a fost descris în revista Albina Românească. Porivit opiniei Ortensiei Racviţă, „catolicii din Bacău au clădit între anii 1845-1861 în strada Buna Vestire o biserică numită de popor , la care a contribuit şi împăratul Austriei, Franz Joseph, cu 1000 de forini”. În 1859, biserica a fost vizitată de ep. Antonio de Stefano care a menţionat faptul că biserica era construită din materiale rezistente, că era încăpătoare şi frumoasă, bine ornată şi dotată cu obiecte sacre.

În anul 1902, zidurile bisericii au crăpat din cauza presiunilor laterale ale bolţilor de cărămidă, motiv pentru care Primăria oraşului a solicitat Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi să dispună măsuri de consolidare adecvate pentru edificiul religios. În anul 1903 au început ample lucrări de restaurare la biserica „Sf. Nicolae”. Cu acest prilej au fost demolate bolţile din cărămidă precum şi turnul aflat deasupra tribunei corului. Astfel, turnul a fost refăcut din fundaţii, în afara zidurilor faţadei principale, iar bolţile au fost reconstruite din lemn şi trestie. La începutul secolului al XX-lea, biserica devenise neîncăpătoare; era frecventată şi de credincioşi din satele învecinate, mai ales la sărbătorile mari.

Biserica a fost pictată în 1936 de renumitul pictor Constantin Ionescu din Bacău. Din nefericire, pictura s-a deteriorat iremediabil la cutremurul din anul 1940, fiind înlocuită la reparaţiile ulterioare. Până la cutremurul din 1977, timp de un secol, biserica a suferit mai multe modificări. Astfel, tavanele boltite din cărămidă au fost demolate şi înlocuite cu tavane din şipci fixate pe segmenţi din lemn. Cutremurul din 1977 a produs mari daune bibisericii, prin ruperi şi dislocări pe sistemul portant al construcţiei, provocând inclusiv o detaşare prin rupere între nava centrală şi turn. Numai grosimea considerabilă a zidurilor, care în unele zone atinge 1,50 m, a salvat construcţia de la prăbuşire.

După câteva memorii depuse de pr. Petru Andrei la Departamentul Cultelor de la Bucureşti, pentru lărgirea cu 10 metri în ambele părţia a bisericii, răspunsul a venit negativ. Noul paroh, Ştefan Erdeş, a reluat această problemă începând cu anul1979, înaintând mai multe memorii justificative autorităţilor laice şi ecleziastice, în care solicita aprobarea pentru consolidarea, amenajarea şi extinderea bisericii. Din nou răspunsul Consiliului Popular Judeţean Bacău, transmis Parohie Bacău a fost negativ. În anul 1981, pr. Ştefan Erdeş a început lucrările de reparaţii şi consolidare a bisericii interior şi exterior, inclusiv refacerea instalaţiei electrice. Ultimele lucrări de reparaţii la biserică au fost făcute în anii 2006-2008 de actualul paroh şi decan Pr. Isidor Dâscă.