Categorie: Anunțuri

Moaştele sfântului Anton de Padova vin la Bacău

Marţi, 29 mai 2018, relicvarul sfântului Anton de Padova va ajunge şi în oraşul Bacău. În cadrul unei ceremonii solemne moaştele sfântului Anton de Padova, vor ajunge la ora 10.15 în faţa bisericii catolice „Sfinţii Petru şi Paul”, urmând ca la ora 10.30 şi la ora 18.00, să se celebreze o sfântă Liturghie în cinstea tuturor cinstitorilor sfântului Anton de Padova....

Citeşte

Zi de formare pentru lectorii şi animatorii cântului liturgic

Sâmbătă, 21 aprilie, între orele 9:30 și 16:00 va avea loc această întâlnire. Veniți cu un pachețel cu hrană. Sunt așteptați credincioșii (tineri și adulți) sau persoanele consacrate care animă cântarea  în cadrul acțiunilor liturgice (organiști, dirijori, persoanele care se ocupă cu organizarea programului de cântece pentru Sfânta Liturghie). Această zi de formare...

Citeşte

Programul Sfintelor Liturghii și a Sfintelor Spovezi de Paști

Programul Sfintelor Liturghii de Paşti   * Joia Sfântă – ora 18.00 – Celebrăm Cina Domnului: 1. Înființarea Sfintei Euharistii; 2. Înființarea Sfintei Preoții; 2. Porunca iubirii.      Program – Adoraţie:19.30 – 20.30 = Copiii; 20.30 – 21.30 = Persoanele consacrate; 21.30 – 22.30 = Tinerii; 22.30 – 23.30 = Toţi credincioşii....

Citeşte

Programul Sf. Spovezi şi al Sf. Liturghii de Crăciun

Duminică, 17 decembrie, după Sf. Liturghie de seară va avea loc concertul de colinde, susţinut de Corul Preoţilor. Marţi, 19 decembrie, după Sf. Liturghie de seară va avea loc concertul de colinde, susţinut de Corul Mare. Luni, marţi, miercuri, şi joi – Sf. Spovezi vor fi în cadrul Sf. Liturghii. Vineri şi sâmbătă, 22-23 decembrie, Sf. Spovezi vor fi între orele 06.30 – 12.00; 16.00 – 20.00. Duminică, 24...

Citeşte

Calendar

Sf. Liturghie în direct

Sf. Liturghie în direct

Programul Sf. Liturghii

  • Luni-Sâmbătă: 6.30, 7.30, 8.30 şi 18.00.
  • În fiecare zi, în biserica mică „Sf. Nicolae”, de la 8.00 la 20.00, este adorație euharistică.
  • Duminica şi Sărbători de poruncă: 6.30, 8.00, 9.00 (tineri), 10.30 (parohială), 12.00 (copii), 18.00.
  • În fiecare duminică, la ora 17.00, este adorație euharistică.

Revista Biserica și viata

Revista Biserica și viata

Rugăciunea Breviarului

Rugăciunea Breviarului