Asemenea Mântuitorului nostru dorim să mergem în pustiu, dorim să ne detașăm un pic de zgomotul cotidian al grijilor noastre, de temerile și de preocupările ce ne însoțesc la tot pasul și care parcă provoacă în noi un soi de surzenie interioară, care nu ne mai permite să fim atenți la șoaptele divine, să gustăm din bucuria vieții.

Așa cum e la modă să mergi la sala pentru a-ți întreține sănătatea și frumusețea fizică, consider că ar trebui să mergem și noi la ,,sală spirituală”, pentru a ne întreține frumusețea și vivacitatea sufletului nostru. Iată, sunt 40 de zile în care ne putem dedica un pic de timp și pentru lucrurile lăuntrice; așa precum bolile asaltă trupul, la fel și sufletul este predispus spre îmbolnăvire. Să facem o cură cu ,,vitamine spirituale”, pentru a prinde forţă și a avea mai mult elan în drumul nostru interior ce tinde spre cunoașterea lui Dumnezeu și luptă cu asiduitate să înțeleagă scopul existenței sale.

Dacă se doresc rezultate palpabile, știm ca va trebui să avem un program strict, se cere o disciplină care să permită obișnuința acestui nou stil de viață, ce-i drept pe moment, experimental. Vom întâmpina adversități, poate la început vom simți un entuziasm deosebit, dar după o scurtă perioadă de timp deja vom auzi voci în sufletul nostru: chiar e nevoie de lucru acesta? Da, chiar n-ai ce face? Cine te pune să te chinui în halul ăsta? și așa mai departe…. Sunt tentații de moment, dar cu cât vom conștientiza mai mult bucuria de a rămâne fideli unui ideal, cu atât vom simți necesitatea de a căuta noi mijloace sper a duce la bun sfârșit ceea ce am început.

Vom cădea, ne vom ridica, din nou ne vom împiedica dar cu cât vom câștiga fiecare bătălie, în drumul spre sfințire, cu atât mai mult vom simți fericire înlăuntrul nostru… și chiar pe final, când deja vom întrezări porta deschisă a drumului inițiat, tentațiile se vor înteți.. dar să nu disperăm, ci să luptăm, căci viața creștinului nu este un pasivă, ci una dinamică în care cine se oprește, regresează ori bate pasul pe loc.

Tot timpul auzim invitația la începutul acestei perioade de a fi mai activi, de a participa la activitățile ce se propun în această perioadă (meditație, Calea Crucii, Lectio Divina) dar parcă adesea suntem surzi,.. nu vreau să generalizez, dar mă gândesc la anumite perioade din acest parcurs pe care trebuie să-l facem în credință. Iată primim pe creștet cenușa binecuvântată ca semn că suntem și noi trecători, că viața are un început dar va avea și un sfârșit… și de aceea va trebui să fructificăm întotdeauna timpul dăruit de Dumnezeu pentru a face binele, să ne dedicăm timp pentru a lucra spre binele comunității, a familiei, prin ceea ce suntem, cu calitățile noastre, cu limitele și felul nostru de a fi; suntem unicat și aceasta este un lucru minunat, fiecare dintre noi este o floare din buchetul imens al creștinătății…va trebui să păstrăm mereu proaspăt acest buchet, căci cu cât se ofilește câte o floare cu atât buchetul va arăta mai palid… de aici reiese importanța noastră, a fiecăruia în parte.

Cuvântul lui Dumnezeu trebui să fie precum vitaminele care învigorează și dau prospețime organismului. Nu trebuie să lipsească din meniul nostru zilnic. Dacă ni se pare că e plictisitor, că nu ne mai spune nimic, că deja îl cunoaștem, poate ar fi cazul să schimbăm metoda, modul de a înțelege, modul de a pătrunde în profunzimea mesajului divin; este de ajuns să ne adunăm câteva persoane, să citim un text scripturistic, să medităm și apoi să împărtășim ceea ce am simțit că Duhul ne-a inspirat. Vom rămâne profund impresionați de lucrurile pe care le vom auzi căci fiecare ne vom raporta la istoria personală, la experiențele trăite în drumul de credință. Vă spun că este o experiență deosebită și o îmbogățire spirituală pe măsură.

Calea Crucii nu este o tură prin biserică, o studiere a tablourilor, ci este un drum pe care dorim să-l străbatem în credință, speranță și iubire, urmând calea lui Cristos și meditând la suferințele pe care le-a îndurat pentru fiecare dintre noi, ca atunci când vom merge să ne mărturisim păcatele să simțim povara păcatului prin care-l ofensăm pe Dumnezeu și mai apoi să simțim bucuria împăcării, bucuria eliberări, bucuria îmbrățișării divine.

Preasfânta Euharistie să devină pentru sufletul nostru cu adevărat ,,pâine din cer venită” …când venim să primim trupul lui Cristos, să avem reverența cuvenită și să conștientizăm din ce în ce mai mult acest dar minunat pe care Tatăl ceresc ni l-a făcut. Să nu uităm să-l invocăm pe Duhul Sfânt în viața noastră, în activitățile noastre, în orice lucru dorim să facem, căci astfel, ascultând de inspirații divine vom avea certitudinea că viața noastră de creștini se îndreaptă spre portul fericirii dumnezeiești, iar calea noastră va fi presărată de faptele bune ce vor conta cel mai mult în ochii lui Dumnezeu.

Să nu treacă acest Post Mare fără a schimba ceva în viața noastră. Trăim un timp dăruit de sus în care putem face multe lucruri bune, putem să mai lăsăm din orgoliul nostru personal, avem șansa de a dărui și de a primi iertarea din partea fraților noștri, avem șansa de a-L întâlni poate, în sfârșit pe Dumnezeu, dacă nu am reușit până acuma. Să încercăm cu ajutorul Domnului să creştem cu un strop de credință, fiecare în locul în care ne desfășurăm activitatea zilnică și să nu uităm că progresul se face cu pași mici dar siguri, de aceea orice mic gest de iubire, un cuvânt, un zâmbet, o îmbrățișare poate face minuni.

Pr. Ovidiu Cojan O.F.M Conv