Eu vă spun că nu; dar dacă nu vă întoarceţi, cu toţii veţi pieri la fel!”  Şi le-a spus această asemănare: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el şi nu a găsit”.

Deseori împărţim lumea în două, dihotomic: oameni păcătoşi şi oameni buni, oameni care trebuie să se convertească şi oameni care se află pe calea cea dreaptă. Este greşit a face această împărţire. Cu toţii suntem păcătoşi, cu toţii avem nevoie de convertire. Cu toţii trebuie să ne schimbăm. Însă chiar cu toţii? Suntem atât de păcătoşi? Este logic că trebuie să mă schimb dacă fac ceva rău. Însă ce trebuie să mai schimb dacă fac binele?

Faptul surprinzător în textul evanghelic de astăzi este că invitaţia este validă pentru ambele ipoteze. În primul caz, în sensul că trebuie să abandonez comportamentul rău. În al doilea, invitaţia poate fi următoarea: să continui să fiu bun dar într-o altă formă, cu mai mult elan. Niciodată nu putem spune că suntem desăvârşiţi; de aceea mereu trebuie să luptăm pentru desăvârşirea noastră, depăşind chiar şi „bunătatea” în care ne-am instalat.

Poate că nu fac păcate mari. Poate că nu sunt chiar cufundat în rele. Totuşi chemarea lui Cristos la convertire nu mă ocoleşte. Este valabilă şi pentru mine aici şi acum.

Parabola pe care Cristos o propune întăreşte atenţionarea asupra convertirii. Galileenii şi cei zdrobiţi de căderea turnului nu au murit pentru că ar fi mai păcătoşi decât ceilalţi. Moartea lor subită a atras judecata pripită a oamenilor. Şi astăzi este la fel. De fapt, orice moarte subită trebuie să ne facă să privim nu la alţii, ci la noi: pe acest pământ trăim o perioadă scurtă şi trebuie să profităm de ea pentru a merita cerul. Chemarea lui Isus este o invitaţie serioasă. Ca şi în parabolă, ca şi smochinului, ni se dă un timp pentru a aduce roade. Timpul poate fi scurt sau lung. Importante sunt roadele de credinţă şi de iubire pe care le aducem.

Dumnezeu nu vrea moartea nimănui, el nu pedepseşte. Atunci când cineva moare prematur, unii spun necugetat: „L-a bătut Dumnezeu”. Dumnezeu în schimb îi iubeşte şi pe cei răi şi pe cei buni. Pe cei buni, ca să progreseze în sfinţenie; pe cei răi, ca să se întoarcă. El este Dumnezeul răbdării. Nu pedepseşte, ci aşteaptă roade ca agricultorul de la smochin. O răbdare infinită: un an…încă unul. Dumnezeu ia iniţiativa de a ne mântui, însă cere colaborarea noastră, roadele iubirii noastre. Ne aminteşte aceasta de mai multe ori. Pentru a oferi vin la nunta din Cana, cere mai întâi vasele cu apă, pentru a realiza pescuirea minunată îţi cere mai întâi să arunci mrejele. Pentru a sătura mulţimile, a cerut cele cinci pâini şi cei doi peşti din partea omului. Putea să o facă şi altfel. Fără noi. Putea să facă să plouă cu pâine şi vin, să cadă din cer peşte. Putea. Însă a ales să ne implice şi pe noi. A cerut colaborarea noastră pentru a ne arăta cât de mult valorăm în ochii săi. Pentru a ne dovedi cât de mult ne iubeşte, a dorit să lucrăm şi noi înşine la mântuirea noastră.

Dumnezeu doreşte să mă convertesc. Timpul Postului Mare este o oportunitate deosebită pentru a face acest pas. Să nu amân această schimbare. Acum este timpul mântuirii, acum este ceasul convertirii.

Pr. Iulian Robu