Unica limită în faţa gratuităţii iertării lui Dumnezeu este incapacitatea noastră de a-l ierta pe aproapele

În acel timp, Petru, apropiindu-se de Isus, l-a întrebat: 21 „De câte ori va trebui să iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? Până la a şaptea oară?” 22 Isus i-a zis: „Nu-ţi spun până la a şaptea oară, ci până la şaptezeci de ori câte şapte! 23 De aceea împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a hotărât să se socotească cu slujitorii săi. 24 Şi începând să se socotească, i-au adus pe unul care-i datora zece mii de talanţi. 25 Şi fiindcă nu avea de unde să-i dea înapoi, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soţia lui, copiii lui şi tot ce avea şi să plătească datoria. 26 Atunci slujitorul s-a aruncat la picioarele lui şi l-a rugat zicând: „Îngăduie-mă şi-ţi voi restitui totul”. 27 Cuprins de milă, stăpânul acelui slujitor i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. 28 Când a ieşit, slujitorul acela a întâlnit pe unul, care era slujitor ca şi el şi care îi era dator cu o sută de dinari. Aruncându-se asupra lui, îl strângea de gât, zicându-i: „Plăteşte-mi datoria!” 29 Atunci tovarăşul său i s-a aruncat la picioare şi l-a rugat: „Îngăduie-mă şi-ţi voi restitui totul!” 30 Dar el nu a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până ce va plăti datoria. 31 Când au văzut ceilalţi slujitori cele întâmplate, s-au întristat adânc şi s-au dus şi au povestit stăpânului lor toate cele petrecute. 32 Atunci stăpânul l-a chemat pe slujitorul acela şi i-a zis: „Slugă rea, eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. 33 Oare nu se cuvenea să ai şi tu la rândul tău milă de tovarăşul tău, aşa cum eu am avut milă de tine?” 34 Şi, mâniat, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor, până ce va plăti toată datoria. 35 Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc, dacă nu va ierta fiecare din inimă fratelui său”.

Reflecţie

Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre necesitatea iertării. Nu este uşor a ierta pentru că oricum anumite răni tot ne ating inima. Există persoane care spun: „Te iert dar nu uit”. Ranchiuna, tensiunile, provocările – toate aceste fac dificilă uitarea. Totuşi, să ne apropiem de cuvântul lui Cristos pentru a căuta soluţii.

„Să ierţi de şaptezeci de ori câte şapte”. Numărul şapte exprimă perfecţiunea. Cristos ne cere să iertăm în mod perfect, întotdeauna, nu doar atunci când ne este uşor sau avantajos. În acest sens, Isus ne propune parabola iertării fără limite. Datoria de zece mii de talanţi însumează aproximativ o sută şaizeci şi patru de tone de aur. O sută de dinari însemna treizeci de grame de aur. Nu există termen de comparaţie între cele două cantităţi! Chiar dacă acel datornic ar fi lucrat toată viaţa împreună cu soţia şi cu fiii săi, tot nu ar fi putut să-şi achite datoria de o sută şaizeci şi patru de tone de aur. În faţa iubirii lui Dumnezeu care iartă gratuit datoria noastră cea mare, este mai mult decât just să le iertăm şi noi greşelile fraţilor noştri. Astfel, unica limită în faţa gratuităţii iertării lui Dumnezeu este incapacitatea noastră de a-l ierta pe aproapele.

De ce îmi este uneori atât de greu să iert? Oare nu pentru că încă nu am simţit iertarea lui Dumnezeu în viaţa mea? Cu toţii greşim. Diferenţa dintre oameni este că unii au puterea de a ierta. Iertarea este arma celor puternici, nu a celor slabi. Doar un om puternic poate să ierte. Un om slab este incapabil de iertare. (Atotputernicia lui Dumnezeu se manifestă prin iertare) În faţa unei greşeli a semenului, reacţia imediată, firească am spune noi, este aceea de a riposta. Cristos ne cere să iertăm şi să trăim în cotidian cererea din „Tată nostru”: „şi ne iartă nouă greşelile noastre după cum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.

Pr. Iulian Robu