Viaţa este darul minunat al lui Dumnezeu. Primăvara, când natura devine mărturie a darului Creatorului, ziua de 8 martie este dedicată mamelor, celor care au ales să fie colaboratoare ale lui Dumnezeu la darul vieţii.


Publicăm o poezie inspirată dintr-un fapt real, petrecut la Tămăşeni, jud. Neamţ, acum 45 de ani.


Mama Veronica – Martiră


Vecină cu casa noastră,

Veronica dă să nască,

Aşteptase bucuroasă,

Prima ei floare frumoasă.


S-aştepta să-i fie greu,

Că-i venise ceasul său.

Ştia însă că apoi,

O să uite de nevoi.


Şi-o să facă cumetrie

Şi-o să fie veselie,

Şi-o să uite de dureri,

Ca de-un vis de-alaltăieri.


Am credinţa-n Dumnezeu,

Că va trece ceasul greu,

El m-a binecuvântat,

C-o fi fată sau băiat


Medicii:

Dragă mamă Veronica,

Cazul tău nu-i o nimica,

E caz greu. Pe noi ne laşi

Şi o să te duci la Iaşi.


– Maică Sfântă, stai cu mine,

Tu ai cunoscut mai bine

Ce înseamnă să-ţi iubeşti

Copilaşul ce-ţi doreşti.


Zboară repede salvarea,

Spre Iaşul unde-i scăparea,

Unei tinere neveste,

– Mult mai este?… mult mai este?…


Fiind grea… călătorea…

Maica Sfânta Precista,

Către Betleem în jos,

Cu pruncuţul ei Cristos…


Pe loc ea, c-a adormit…

A visat că s-a pornit…

Un vânt mare pe pământ…

Şi prin vânt cum Domnul Sfânt,


O coroană îi întinde,

Cu brâu roşu o încinge…

Ramură de palmier

I-ajungea până la cer…


– Doamne, uite ce visai,

Cum mă conduceai în Rai…

În Rai,… da,… aş vrea să merg

După ce o să dezmierd,


Copilaşul ce acuş,

O să iasă din culcuş,

Şi când o să crească mare,

Şi-o să-mi fie ca o floare…


Tot cu gândul la Cristos,

A visat alt vis frumos,

Cum că ea era o floare,

Toată plină de petale…


Dar când soarele-a venit

Floarea toat` s-a ofilit,

Şi-a rămas sămânţa ei…

Altă floare-n locul ei…


Tot atunci îns-a visat…

Cum petalele din lut,

Să învie-au început…

Şi-au format floare de crin

Răsărită din suspin…

Picurată cu durere…

Niciodată n-o să pieie…


Zboară repede salvarea,

Spre Iaşul unde-i scăparea,

Unei tinere neveste

– Mult mai este?… mult mai este?…


– Nu mai este!… nu mai este!…

Nu mai este vreo scăpare

Mamă dragă,… graba mare!…

Hai grăbeşte, nu mai este!…


– Ce nu este?… Ce nu este?…

Spune mamă Veronica.

– Nu puteţi face nimica?

Chiar nimica, chiar nimica?…

– Să-mi salvaţi copilul meu,

Vi se pare-aşa de greu?…


– Mamă, cinci minute ai,

Dar răspunsul să ni-l dai.

Ori tu viaţa, ori el viaţa.

Asta-i piaţa… asta-i piaţa…


– Ce să faci cu viaţa mea?

Doctoriţă – doctorea…

Ce să faci cu viaţa lui,

Viaţa pruncuşorului?…


– Hai grăbeşte, mamă dragă,

Hai alege, că nu-i şagă.

Nu puteţi

Să rămâneţi,

Amândoi

Cu viaţa-n voi!…


Un minut…

A şi trecut…

Au mai rămas numa` patru,

Haide soră, dă-mi halatu`,

Şi-om începe operatu`…

Ai să scapi,… acuş… acuş…

Puţintel… urcuş… urcuş…


Mama: – Da, urcuş greu pe Golgota

Medicul: – Haide mamă, nu mai sta…

Zi o dată, ce alegi?

Nu alegi ca să trăieşti

Şi pe fiul să-l jertfeşti?

Aşa e normal să fie…

Copilul e agresor…

Strigă: „Mamă, te omor”


Tu eşti însă mama lui,

Eşti stăpâna plodului,

Pune-i mâna peste gură,

Să tac-o lepădătură…


– Dragii mei, nu blestemaţi,

Copilul nu-i agresor,

Şi de-aceea nu-l omor.

Da… nici eu n-aş vrea să mor…


– Mamă dragă, un minut,

Care uite c-a trecut…

N-ai timp să te târguieşti!

Deci nu vrei ca să trăieşti?


– Să trăiesc şi eu şi el,

Cred că-i tare frumuşel…

Nu-i loc pentru doi în lume?

– Haide, mamă, haide spune!…


– Hai grăbiţi,

De mă jertfiţi!

Masa e altarul meu…

De-aici zbor la Dumnezeu…

Întind mâinile pe cruce…

Fie-mi Doamne, somnul dulce…

Şi din somn să mă trezesc,

În Palatul cel ceresc.

Sângele meu să mă spele

De puţinele greşele.

Iată, iarăşi mă botez,

Mai rostesc încă un Crez:

– Cred în Tatăl Dumnezeu

Care ia spiritul meu,

Care vrea să mor,

Pentru puişor…

M-am trezit puţin din somn…

Jertfa, da… se consumase…

Clipele treceau întoarse.

Am zâmbit,

Cred c-am murit,

Bucuroasă c-am văzut

Ca prin ceaţă-un chip de lut…

– E fetiţă, să trăiască,

Veşnic să te pomenească…


A crescut fetiţa mare,

Mamă n-are… mamă n-are…

Mamă are-n cimitir

Măiculiţa e martir…

Pui o floare pe mormânt,

Îi săruţi chipul ei sfânt.

Îi pliveşti floarea de crin,

Ţi-a trecut un alt suspin.

Vântul când te clatină,

Şi când verşi o lacrimă,

Lacrima-n mormânt se scurge,

Trupul mamei tale-o suge.

Ea-ţi răspunde înmiit:

– Fată, tare te-am iubit


– Pune flori cu miile,

Flori ca păpădiile,

Să colinde gliile.

Numele ei să-l cunoască

Pilda ei să mai rodească

Pe pământul plin de crime

Numai dragoste sublime…


– Să dai viaţă

Pentru viaţă…

Nu-i nimica?… nu-i nimica?

Spune, mamă Veronica!


Pr. Damian Vătămănelu


(Copila salvată – Veronica – a celebrat anul trecut 25 de ani de căsătorie, împreună cu soţul ei, Mihai Andrici)