Ziua Tineretului de anul acesta va avea loc în ziua de 4 mai 2013 şi va fi găzduită de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Pildeşti. Tema întâlnirii a fost încredinţată Bisericii întregi de papa Benedict al XVI-lea: „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile” (cf. Mt 28,19).

Care este finalitatea Zilei Tineretului?

Finalitatea Zilei Tineretului este ca tinerii din dieceza noastră să împărtăşească frumuseţea credinţei şi să conducă şi pe alţii la Cristos. În Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2013 papa Benedict se adresa astfel tinerilor: „Evanghelizarea porneşte mereu de la întâlnirea cu Domnul Isus: cine s-a apropiat de el şi a experimentat iubirea sa vrea imediat să împărtăşească frumuseţea acestei întâlniri şi bucuria care se naşte din această prietenie. Cu cât îl cunoaştem mai mult pe Cristos, cu atât dorim mai mult să-l vestim. Cu cât vorbim mai mult cu el, cu atât dorim mai mult să vorbim despre el. Cu cât suntem mai mult cuceriţi de el, cu atât dorim mai mult să-i conducem pe ceilalţi la el.” În Duminica Floriilor papa Francisc spunea cu multă convingere: „Tinerii trebuie să spună lumii: este bine a-l urma pe Isus; este bine a merge cu Isus; este bun mesajul lui Isus; este bine a ieşi din noi înşine, la periferiile lumii şi ale existenţei pentru a-l duce pe Isus!”

Ziua Tineretului devine rodnică pentru tineri dacă ei o vor trăi cu dorinţa de a creşte în credinţă, ascultând mesajul lui Cristos, primind îndemnurile sale şi făcând o sărbătoare din întâlnirea cu ceilalţi tineri. Cu aceste trăiri interioare Ziua Tineretului este un pelerinaj şi este în acest mod cel mai potrivit de a fi trăită! La Ziua Tineretului mergem să îl întâlnim pe Cristos, să cunoaştem comunitatea vie de credinţă de la Pildeşti, să ne rugăm într-o măreaţă biserică nouă dedicată sfintei Fecioare Maria (pe lângă biserica în care s-a celebrat atâţia ani). Mergem în pelerinaj purtând dificultăţile, problemele şi îngrijorările noastre şi ale familiilor noastre şi manifestăm încrederea că Dumnezeu nu ne părăseşte.

Care este programul Zilei Tineretului?

După modelul Zilelor Mondiale ale Tineretului întâlnirea diecezană a tinerilor îmbină celebrarea (sfânta liturghie, diferite momente de rugăciune etc.), formarea (umană, spirituală, specifică pentru anumite activităţi), sărbătoarea (Festivalul tinerilor) şi comuniunea (întâlnirea între tineri, schimb de experienţă, entuziasm, sărbătoare etc.).

Ziua Tineretului de la Pildeşti se va desfăşura după următorul program:

  • Vineri, 3 mai 2013

    • 18.00 – Sfânta Liturghie cu voluntarii

    • 20.00 – Oră de veghe

  • Sâmbătă, 4 mai 2013

    • 09.00 – Program de animare

    • 09.30 – Program cultural-religios

    • 10.30 – Pregătirea cântărilor pentru sfânta Liturghie

    • 11.00 – Sfânta Liturghie

    • 13.30 – Festivalul tinerilor

    • 15.30 – Încheiere

Ce trebuie avut în vedere pentru buna desfăşurare a Zilei Tineretului de la Pildeşti?

  • Tinerii din parohie să fie pregătiţi din timp pentru această zi. Nu este oportun să fie cooptaţi în ultimele zile lipsind astfel o motivaţie consistentă.

  • Se cuvine ca pregătirea tinerilor să fie în primul rând spirituală: cateheze pe tema Mesajului Sfântului Părinte, momente de rugăciune, explicarea semnificaţiei Zilei Tineretului etc.

  • Stabilirea unor reguli clare care vor contribui la buna dispoziţie a grupului parohial şi la adecvata desfăşurare a întregii întâlniri. În aceste reguli este oportun să fie specificat să se evite orice comportament care nu este în conformitate cu natura evenimentului

  • Grupul de tineri va avea un responsabil (un preot sau un tânăr) ale căror date de contact vor fi lăsate la centrul de primire.

  • În momentul înscrierii grupului la centrul de primire se vor prelua broşurile pentru fiecare participant.

  • Adresăm propunerea şi rugămintea ca fiecare participant să facă o ofertă de minim 2 lei pentru susţinerea unei părţi din cheltuielile de organizare şi de promovare a evenimentului.

  • Tânărul/tânăra care va reprezenta parohia în faţa altarului se va prezenta la intrarea în biserică la ora 10.

  • Tinerii să fie îndemnaţi să participe la întregul program iar plecarea să fie luată în considerare după încheierea programului. Situaţiile contrare alterează frumuseţea evenimentului.

  • Preoţii care vor concelebra la sfânta Liturghie sunt rugaţi să aducă stolă de culoare albă.

Unde pot găsi mai multe detalii despre aceste eveniment?

Mai multe informaţii precum şi materiale pot fi găsite accesând paginawww.ztpildesti2013.blogspot.com. Este disponibilă şi pagina de facebook Ziua Tineretului Pildeşti 2013.

Pe adresa ziuatineretului@gmail.com pot fi făcute sugestii şi recomandări iar, ulterior, pot fi împărtăşite impresii.

Trăită ca un pelerinaj (nu doar ca o zi alternativă, de excursie, de distracţie) Ziua Tineretului poate fi o ocazie de a deveni cu adevărat misionari ai lui Cristos, semne vii ale prezenţei sale în istoria tinerilor şi în lumea de azi!

Fiecare tânăr din Dieceza de Iaşi este aşteptat la această sărbătoare a credinţei!

Pr. Felix Roca

*

Logoul Zilei Tineretului Pildeşti 2013

Tema Zilei Tineretului Pildeşti 2013 este „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile” (cf. Mt 28,19). Logoul acestui eveniment reprezintă grafic cuvintele temei şi face referinţă la misiunea încredinţată de Cristos ucenicilor săi.

Elementele simbolului formează imaginea unei cruci, semnul jertfei lui Cristos. Îndemnul „mergeţi” este redat de imaginea paşilor care pornesc dinspre centrul crucii spre exterior. Liniile care compun braţele crucii fac referinţă la dinamismul şi diversitatea vieţii tinerilor şi la îndemnul „faceţi ucenici”. Ucenicul lui Cristos trebuie să găsească diferite forme şi căi pentru a mărturisi credinţa şi pentru a o propune şi altora. Culorile folosite sunt specifice pentru reprezentarea continentelor, „toate naţiunile” la care sunt trimişi ucenicii lui Cristos. Verde este reprezentarea pentru Africa, roşu pentru America, albastru pentru Oceania, galben pentru Asia şi alb pentru Europa. În centrul crucii este reprezentată o inimă care poate fi interpretată ca fiind inima ucenicului lui Cristos.

Conceptul şi realizarea logoului aparţin Oficiului pentru Pastoraţia Tineretului al Diecezei de Iaşi.

Mai multe informaţii precum şi materiale pot fi găsite accesând paginawww.ztpildesti2013.blogspot.com. Este disponibilă şi pagina de facebook Ziua Tineretului Pildeşti 2013. Pe adresa ziuatineretului@gmail.com pot fi făcute sugestii şi recomandări iar, ulterior, pot fi împărtăşite impresii.{jcomments on}