Miercuri, 24 aprilie 2013, în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul”, elevi de toate vârstele din şcolile: „Spiru Haret”, „Alexandru cel Bun”, „Ion Creangă”, Gheorghe Doja, şi colegiile: „Vasile Alecsandri”, „Anghel Saligny”, „Dunitru Mangeron”, „N.V. Karpen” „Ion Ghica”, „Henri Coandă”, îndrumaţi de profesorii lor, s-au întâlnit pentru a-şi oferi ofertele strânse pentru copiii din Kenya.

Invitaţi au fost Pr. Florin-Petru Sescu, director al Centrului Misionar Diecezan şi pr. Lucian Adam, inspector şcolar zonal la religie romano-catolică, din partea Decanatului de Bacău.

În timp ce pentru unii ziua de 24 martie 2013 nu are nici o semnificaţie specială şi este o simpla zi în care grijile predomină existenţa cotidiană, pentru unii copii şi tineri de la şcolile şi colegiile din Bacău această zi a dobândit o valoare deosebită. În biserica catolică “Sfinţii Petru şi Paul” o părticică din comoara noastră a fost oferită prin intermediul “Cutiuţei speranţei” semenilor din Kenya, care au într-adevar nevoie de sprijin şi ajutor. Cu multă căldură, părintele Florin-Petru Sescu – director al Centrului misionar diecezan, întors cu puţin timp în urmă de pe meleagurile africane, ne-a relatat situaţia dificilă prin care trec kenyenii.

Pe când noi avem prilejul de a alege dintr-o gamă variată de îmbrăcăminte şi încălţăminte, sau chiar instrumente de uz casnic, fraţii noştri din Kenya se mulţumesc cu o pereche de sandale din cauciuc, sau în cel mai rău caz umblă desculţi, deşi în Africa solul este presărat cu spini, putându-se accidenta oricând. De asemenea, meniul lor zilnic constă într-o singură porţie de fasole fiartă pe care o primesc copii la grădiniţă şi cu multă grijă păstrează şi pentru restul familiei, sau lapte de cămilă, pe care îl servesc în recipiente realizate manual, din dovleac decojit, ce înlocuiesc paharele şi farfurioarele de care beneficiem noi. De câte ori nu am găsit fel şi fel scuze când mama ne-a rugat să spălăm vasele? Cred că în acele momente ne-am dori cu adevărat să trăim în Kenya. De ce? Pentru că acolo oamenii nu au nici măcar apă!

Din cauza repartizării în triburi, în momentul în care se ajunge la o dispută, iar conducătorul tribului ordona o acţiune, membrii tribului se supun indiferent de consecinţe. De pildă, un african a ucis un membru al altui trib din ordinele conducătorului său fără a avea vreo reţinere, iar a doua zi a dorit să se împărtăşească. Atunci părintele misionar a luat atitudine şi i-a explicat că fapta pe care a comis-o este un păcat de moarte şi nu poate primi trupul lui Cristos. La care acesta îi răspunde:”Dar cu ce am greşit? Eu doar am ascultat de stăpânul meu!”. Din acest motiv copiii au nevoie de educaţie pentru a-l descoperi pe Dumnezeu, pentru ca atunci când vor ajunge la vârsta maturităţii să poată face distincţia dintre bine şi rău şi pentru a fi capabili să ia decizii corecte şi, de asemenea, să-şi asume consecinţele faptelor comise.

Ne putem considera foarte norocoşi întrucât trăim într-o ţară în care, în ciuda problemelor economice, ne permitem măcar strictul necesar şi un confort minim. Însă care este meritul nostru că suntem europeni şi nu africani, dacă nu valorificăm “talanţii” pe care i-am primit? De la inimă la inimă, dacă venim în sprijinul semenilor din Kenya, nu vom putea schimba întreg continentul african, dar măcar vom da o şansă unora dintre ei.

Natalia Antoaneta Benchea,

C.N. „Vasile Alecsandri”

{jcomments on}