Anunţuri

Duminică, 11 august 2013

1. Joi, 15 august, celebrăm marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului. Este sărbătoare de poruncă, iar sfintele Liturghii vor fi ca duminica.

2. Miercuri, 14 august, la ora 7.00 dimineaţa, vom merge în pelerinaj la Cacica, cu autocarul şi un microbuz, pentru cei care s-au înscris mai târziu. Plecarea se va face din faţa catedralei.

3. Miercuri seara, la ora 17.30, vom merge în procesiune la Baraţi. Veniţi să pornim cu toţii din faţa catedralei. Vă rugăm să veniţi cât mai mulţi, pentru ispăşirea păcatelor şi pentru a implora ajutorul mamei noastre cereşti. Nu merită Măicuţa noastră un efort, o jertfă? Programul îl găsiţi la afişier.

4. Vă reamintim că sâmbătă, 31 august, cardinalul Angelo Amato, delegat al Sfântului Părinte Papa Francisc îl va declara fericit pe Mons. Vladimir Ghika. Cu această ocazie, din toată dieceza vom merge ca pelerini la Bucureşti. Preţul este de 50 de lei. Cei care doresc, se mai pot înscrie şi astăzi. Chiar dacă nu aveţi toată suma, este suficient un acont. Până acum s-au înscris doar 25 de persoane. La Valea Mare, o parohie mică, s-au înscris persoane pentru un autocar, iar noi, o parohie atât de mare…? Vă aşteptăm.

5. Au sosit revistele „Lumina creştinului”.

6. Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, prin Oficiul pentru Pelerinaje, organizează un pelerinaj în Ţara Sfântă în perioada 1-9 octombrie. Înscrierile se fac până la data de 20 august.