Într-o atmosferă de mare sărbătoare, vineri, 6 decembrie 2013, s-a celebrat hramul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Bacău. La ora 11.00 a început Liturghia solemnă. A prezidat Pr. Rediu Vasile, paroh de Bijghir; au concelebrat 55 de preoţi, iar 5 preoţi au fost disponibili la scaunul de spovadă. De asemenea, au participat numeroşi credincioşi din parohia noastră, dar şi din împrejurimi.

Predica hramului a fost ţinută de către pr. Ciprian Bisoc, fost vicar în parohia băcăuană. Sfinţia sa a evidenţiat foarte clar cum să practicăm iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele asemenea sfântului Nicolae. Iubirea este puterea cu care învingi totul. Dacă nu avem iubire şi credinţă, nu avem energie, forţă pentru duce la capăt toate sarcinile, responsabilităţile pe care le avem în viaţa de familie.

La sfârşitul celebrării, părintele decan Isidor Dâscă le-a mulţumit tuturor participanţilor la hram şi tuturor celor ce au făcut posibilă această zi atât de frumoasă.

Hramul parohiei noastre a reprezentat o revărsare a harului în inimile noastre, deoarece am simţit cu toţii că bunătatea şi dărnicia sfântului Nicolae reflectă iubirea de necuprins a lui Dumnezeu.

Bianca Bilboc