Sâmbătă, 1 martie, la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău a avut loc Olimpiada la religie romano-catolică, etapa judeţeană, pentru clasele V-XII.

 

Anul acesta acest eveniment a adunat un număr de 155 de elevi din tot judeţul, care, entuziaşti, s-au prezentat pentru a-şi testa cunoştinţele în vederea accederii la etapa naţională clasele VII-XII.

Munca deopotrivă a elevilor, profesorilor, familiilor, dar şi a preoţilor din comunităţile din care provin elevii, a efortului tuturor, a fost concretizată prin obţinerea unor rezultate deosebite: 7 note de 10.00, 20 note între 9,50 – 9,80; 22 note între 9,00 – 9,49; 28 note între 8,50 – 8,99; 13 note între 8,00-8,49.

La etapa naţională, care va avea loc in perioada 9-11 aprilie la Oradea-jud. Bihor, judeţul Bacău va fi reprezentat de către cei care s-au situat pe locul I la fiecare nivel, cuprinzând clasele VII-XII:

– clasa a VII-a: Drăgan Silvia; Şcoala nr. 10, Bacău;

– clasa a VIII-a: Farcaş Adriana; Şcoala nr. 1, Faraoani;

– clasa a IX-a: Popescu Olga, CN „Gh. Vrănceanu”, Bacău;

– clasa a X-a: Antal Burlacu Laura, CN „Gh. Vrănceanu”, Bacău;

– clasa a XI-a: Ghervase Irina Mădălina, CN „Gh. Vrănceanu”, Bacău;

– clasa a XII-a: Fercu Gabriela, CN „V. Alecsandri”, Bacău.