Nu îmi este aşa de uşor să vorbesc despre lucruri atât de sensibile şi în acelaşi timp atât de importante.

La cateheza „Salvaţi copiii nenăscuţi”, de marţi, 18 martie 2014, ţinută de doamna doctor Mihaela Iordache, în mintea mea s-au conturat trei idei mari:

 

1. Este inutil să încercăm să aflăm dacă vinovată este femeia sau bărbatul; Dumnezeu nu a stat să analizeze dacă a greşit mai mult Eva pentru că a ascultat de glasul şarpelui sau Adam pentru că nu a fost capabil să refuze mărul oferit de soţia sa. Verdictul a fost necruţător şi i-a privit pe primii oameni în egală măsură: amândoi au fost izgoniţi din rai. Şi atunci are vreun rost să arătăm cu degetul spre celalalt, fie el bărbat sau femeie?

2. Este foarte important să conştientizăm că orice atentat împotriva vieţii, indiferent de forma în care se manifestă acesta, loveşte în ceilalţi, în comunitate, în ansamblul său pentru că toţi suntem mădulare ale aceluiaşi trup şi dacă unul dintre aceste mădulare suferă, întregul trup e afectat. Femeia care acceptă să facă un avort, bărbatul care o îndeamnă nu vor putea să spună “e trupul meu, mă priveşte pe mine” sau “e familia noastră, ne priveşte doar pe noi”; ei devin exemple negative, sunt că acele persoane care arată lumii un chip deformat al lui Dumnezeu, inducând în eroare pe cei mici (în sensul de nevinovaţi) şi se identifică astfel cu acele persoane despre care Isus spune că ar fi fost mai bine pentru ei să nu se fi născut sau să li se lege o piatră de moară de gât pentru a fi aruncaţi în râu. Răul pe care îl fac celor din jurul lor este inimaginabil de mare şi nu vor găsi nici o scuză pentru el.

3. Trebuie să înţelegem că lucrurile se pot schimba doar prin educaţie şi că fiecare are datoria de a se analiza pe sine însuşi pentru a vedea în ce măsură reprezintă pentru ceilalţi un exemplu bun şi cum îşi îndeplineşte datoria sfântă de a proteja viaţa lui şi a celor care i-au fost încredinţaţi de Dumnezeu.

Petronela Maria Mateiş