20 mai 2014. Întâlnirea promoţiei de preoţi din 2008. Zi de sărbătoare pentru comunitatea din Bacău. Veniţi la sfânta Liturghie în număr mare, creştini de toate vârstele, aşteptau cu multă emoţie momentul comuniunii în rugăciune, în ascultarea cuvântului în împărtăşire.

Mesajul de la altar, care te întâmpina: „Tu eşti preot în veci”, mulţimea florilor, te pregătea pentru sărbătoare.

Sunetele clopoţeilor i-a ridicat pe toţi. Vine Cristos în persoana celor 20 de preoţi care s-au întâlnit pentru a celebra împlinirea a şase ani de la DA-ul slujirii, promis lui Dumnezeu. Privirile tuturor au fost îndreptate spre Cruce, care trecea prin mulţime, urmată de ministranţi, înaintemergătorii celor aleşi.

Multă emoţie.

Emoţie de partea credincioşilor, dar şi de partea preoţilor care rând pe rând s-au prezentat, cine sunt şi unde activează, locul lor de misiune.

Prima lecură, psalmul dar şi Evanghelia au accentuat misiunea de păstor pe care Isus bunul păstor, le-a încredinţat-o. Cuvântul de învăţătură, prezentat de pr. Ioan Balan, a accentuat vocaţia la sfinţire, la trăirea credinţei a fiecăruia în parte: preot sau laic, adult sau tânăr, copil. Astfel, au înţeles că, uniţi cu Dumnezeu în fiecare moment al vieţii, potirul trăirii noastre devine plin de se revarsă; că momentele vieţii adesea cu multe încercări, devin uşoare alături de Cristos; că nu suntem făcuţi să fim singuri, ci doar împreună, avându-l pe Dumnezeu cu noi, vom răzbate drumul vieţii.

Cererile înălţate lui Dumnezeu la rugăciunea credincioşilor, au marcat multitudinea situaţiilor în care Domnul ne este alături, ne poartă pe braţe.

Darurile prezentate cu emoţie de copii şi tineri, oferite lui Cristos au simbolizat toată dăruirea: fiinţa întreagă, munca, sacrificiile, rugăciunea, lumina, întreaga creaţie.

Impresionant a fost momentul când la împărtăşanie, aproape toţi s-au îndreptat cu evlavie şi bucurie spre altar pentru a-l primi pe Cristos în suflete, în inimi, cu trupul şi sângele său.

Această bucurie a continuat prin cuvintele de felicitare adresate părinţilor concelebranţi la sfârşitul sfintei Liturghii de către reprezentanţi ai comunităţii, prin momentul în care cu toţii prin cântec le-au dorit mulţi ani de slujire în ogorul Domnului.

A fost o sărbătoare în care Dumnezeu a revărsat mii de haruri, bucurii asupra tuturor.

Redacţia Biserica şi viaţa

ALBUM FOTO