Anunţuri

Duminică, 1 iunie 2014

 

1. Luna iunie este dedicată Inimii Preasfinte a lui Isus. În fiecare seară, după sfântul Rozariu vom recita Litania Inimii lui Isus.

 2. Vineri și sâmbătă vom celebra prima vineri și prima sâmbătă din lună.

 3. Sâmbătă seara, la ora 17.45 vom merge în procesiune, în pelerinaj, în ajun de Rusalii, la sanctuarul Maicii Domnului de la Barați. Vă rugăm să veniți în număr cât mai mare.

 4. Peste două săptămâni vom celebra sfântul Mir. Copiii și tinerii care vor fi miruiți vor veni în aceste două săptămâni în fiecare seară la sfânta Liturghie și la pregătire, începând cu ora 19.00. Prezența este obligatorie.

 5. Din partea Primăriei puteți lua gratuit, la intrările în biserică, o carte intitulată „Bacău. Acasă la creștini”.

 6. Sâmbăta viitoare se va celebra Sărbătoarea Copiilor la Valea Mare. Îi rugăm pe copii să se înscrie la parohie până miercuri. Transportul este gratuit. Plecarea va fi sâmbătă, la ora 8.00 dimineața.

 7. Au sosit revistele „Mesagerul sfântului Anton” pe lunile mai-iunie.