În ziua de 23 august 2014, în Parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău s-a desfăşurat cea de doua Întâlnire diecezană a familiilor. Episcopia Romano-Catolică de Iaşi prin Oficiul pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor, în colaborare cu Decanatul Romano-Catolic de Bacău, a organizat acest eveniment important pentru viaţa diecezei. La întâlnirea de la Bacău au fost prezenţi PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, PS Cornel Damian, 50 de preoţi şi peste 2000 de persoane din toată dieceza.

 

Pregătirea spirituală pentru acest eveniment a cuprins şi momentul de vineri, de după sfânta Liturghia de la ora 18.00, când s-a organizat un moment de rugăciune şi adoraţie, coordonat de „Uniunea Mamelor Creştine”, având ca temă „Pacea în familii”.

Programul întâlnirii familiilor:

Ora 9.00: Primirea grupurilor

Ora 9.30: Cateheza „Familia, dar şi speranţă”, ţinută de Episcopul auxiliar de Bucureşti PS Cornel Damian, în Biserica „SS. Petru şi Paul”

Ora 10.30: Pregătirea pentru sfânta Liturghie

Ora 11.00: Sfânta Liturghie

Ora 12.30: Prânzul

Ora 13.30: Ateliere de discuţii:

– „Familia, o realitate naturală”, pr. Călin Sechelea

– „Căsătoria şi fecunditatea”, Familia şi viaţa

– „Teologia trupului”, de o familie din Cluj

– „Familia şi munca”, pr. Felician Tiba

– „Familia, suferinţa şi iertarea”, Eugenia Dămătăr

– „Familia, leagănul vocaţiei”, Episcopul de Iaşi PS Petru Gherghel

Ora 14.30: Mărturii şi concluziile atelierelor

Ora 16.00: Încheierea Întâlnirii Diecezane a Familiilor

Pe parcursul întregii întâlniri, copiii au avut un program special, cu jocuri şi cântece, coordonat de animatorii şi voluntarii de la Bacău Centru.

La sfânta Liturghie de la ora 11.00, primele bănci din biserică au rezervare tinerilor care s-au căsătorit anul acesta. Aceştia au primit o binecuvântare specială şi o amintire din partea episcopului.