Miercuri, 5 noiembrie 2014, ora 19,00, în Biserica Romano-Catolică „Sfinții Petru și Paul” din Bacău, a avut loc lansarea cărții „Revoluția sexuală globală. Distrugerea libertății în numele libertății”. Publicată recent de Editura Sapientia din Iași, cartea este scrisă de Gabriele Kuby, sociolog și expert în gender, și a fost tradusă din germană în limba română de dr. biol. Alexandru Ș. Bologa. La această lansare de carte a fost prezentă și autoarea însăși care a ţinut o conferință pe tema: „Gender: o amenințare ascunsă la adresa familiei și a societății?” Evenimentul a fost organizat în colaborare de Episcopia Romano-Catolică de Iași, Parohia Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” și Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași. Intrarea a fost liberă.