Păstrând formatul 14×21 cm, la Editura „Presa Bună” a fost tipărită Agenda liturgică 2016. Pe coperta agendei pentru anul 2016 se află un vitraliu reprezentându-l pe bunul samaritean.

În prezentarea acestei agende pr. Cornel Cadar, redactor al Editurii „Presa Bună”, scrie: „Agenda de faţă vine în sprijinul celor care o folosesc, indicând timpurile şi importanţa lor liturgică pentru a le umple cu disponibilitatea noastră. Ea poate să ne ajute la găsirea martorilor credinţei, la înţelegerea urgenţei noii evanghelizări, la trăirea credinţei în familie şi în societate şi la arătarea chipului lui Cristos în mijlocul nostru”.

Agenda liturgică îl ajută pe preot şi pe credincios să aibă o agendă a credinţei. Aşa cum urmărim evenimentele din viaţa societăţii, la fel simţim nevoia să urmărim evenimentele din viaţa Bisericii. Viaţa de zi cu zi are sens pentru noi dacă avem o ordine în ceea ce facem. Dacă vrem să fim cât mai bine ancoraţi în realitate, atunci nu trebuie să neglijăm stânca pe care trebuie să ne clădim viaţa. Relaţia cu Dumnezeu este această stâncă a vieţii noastre. Agenda liturgică vine în ajutorul credincioşilor pentru a simţi pulsul Bisericii şi oferă celor care o folosesc o viziune de ansamblu pentru fiecare zi. Sfântul zilei şi sărbătorile notate în agendă oferă celor care o folosesc o primă viziune asupra zilei care începe. Apoi fiecare, aşa cum ni se spune în prezentarea agendei, o umple cu disponibilitatea personală, ţinând cont bineînţeles de realităţile pe care le trăim acolo unde suntem.

Agenda liturgică poate fi pentru fiecare dintre noi „the schedule” (programul) pentru anul 2016.

Pr. Claudiu Bulai

* * *

Agenda liturgică 2016
Ed. „Presa Bună”, 2015, 14×21 cm, 424 p., 25 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

  • prin poştă: Librăria Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, 26; 700064 – Iaşi;
  • prin fax: 0232/211527;
  • prin telefon: 0232/212003, interior 41: de luni până vineri, între orele 10.00-18.00;
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro;
  • prin Internet: www.ercis.ro; www.catholica.ro.

preluare: www.ercis.ro