Joi, 5 noiembrie 2015, Asociaţia UNLIMITED CONNECTIONS Bacău a organizat, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, expoziţia de pictură „O vară în culoare”, parte a proiectului „Clubul social al Tinerilor Băcăuani”, finanţat de Consiliul Judeţean Bacău.

La această manifestare culturală au participat printre alţii: Oana-Elena Radu (managerul proiectului „Clubul social al Tinerilor Băcăuani”), Gheorghe Bejan, preşedintele Asociaţiei Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş” (consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Bacău), Cosmin Necula (deputat de Bacău în Parlamentul României), prof. dr. Anton Coşa, învăţători, profesori, directori şi elevi de la şcolile gimnaziale din Arini, Cleja, Faraoani, Frumoasa, Fundu Răcăciuni, Nicolae Bălcescu, Pustiana şi Vladnic, participanţi în cadrul proiectului.

În intervenţiile lor, invitaţii au punctat importanţa derulării Proiectului „Clubul Social al Tinerilor Băcăuani” în cele opt sate cu populaţie romano-catolică din judeţul Bacău. S-au făcut referiri concrete şi la rezultatele implementării acestui proiect, expoziţia de pictură fiind doar unul dintre acestea, pe lângă altele precum: dezvoltarea creativităţii, a abilităţilor de comunicare, relaţionare, dezbatere şi argumentare, a spiritului competitiv, a socializării în vederea prevenirii şi combaterii discriminării, a cunoaşterii istoriei comunităţii din care fac parte şi integrarea acesteia în cadrul istoriei naţionale, a respectului valorilor strămoşeşti etc.

Proiectul „Clubul social al Tinerilor Băcăuani” s-a desfăşurat în două etape, fiecare dintre ele cu acţiuni specifice, în concordanţă cu scopul şi obiectivele stabilite anterior de către organizatori.

În prima parte a proiectului, copiii au putut participa timp de cinci săptămâni într-o Tabără de Vară la Moineşti (la Complex Parc Pini Moineşti), unde s-au derulat mai multe module educative extracurriculare: Cultură civică şi valori europene, Limba engleză, Istoria Comunităţii Romano-Catolice din Moldova, Istoria şi Geografia judeţului Bacău, Igienă şi Îngrijire Personală, Artă şi Creativitate, Jocuri sportive, Antidiscriminare, Tehnologie şi mediul online.

Cea de a doua parte a proiectului este în curs de derulare, în fiecare dintre cele opt sate cu populaţie romano-catolică din Judeţul Bacău, fiind implementate un număr de patru module educative extracurriculare: Cultură religioasă, Cultură civică şi valori europene, Istoria Comunităţii Romano-Catolice din Moldova, Dezbatere şi Argumentare.

Prof. dr. ANTON COŞA

Album foto