Maica Tereza va fi proclamată sfântă în septembrie anul viitor: asta scrie AGI indicând şi posibila dată de 5 septembrie, comemorarea liturgică a fericitei de Calcutta. Ziua aceea este o zi de luni şi este a o sută şasea aniversare a naşterii Terezei, înainte de consacrare Anjëzë Gonxhe Bojaxhiu, călugăriţa născută la Skopje, în Albania, şi devenită simbol al iubirii faţă de cei din urmă dintre cei din urmă pe străzile din Calcutta. Este foarte probabil ca această canonizare să aibă loc în ziua precedentă, adică duminică 4 septembrie.

Însă pentru a ajunge să se oficializeze canonizarea sunt încă necesari paşi. Vatican Insider a aflat, de fapt, că presupusa minune atribuită mijlocirii fericitei Maici Tereza va fi examinată de cardinalii şi episcopii din Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor luna viitoare. Chiar dacă examinarea cardinalilor nu este una de substanţă – aceea este desfăşurată de consiliul medical al dicasterului şi a avut deja loc cu rezultat pozitiv – sunt mereu posibile cereri de aprofundări care pot să scadă timpii procesului. Odată ce cardinalii şi episcopii din Congregaţie s-au pronunţat, decizia este prezentată de cardinalul prefect Papei, care aprobă minunea şi apoi comunică data ceremoniei la consistoriul cardinalilor.

 

Minunea care o va duce la cinstea altarelor pe fericita albaneză este vindecarea inexplicabilă ştiinţific a unui bărbat brazilian aflat în ultimul stadiu al unei tumori maligne la creier. Restabilirea completă a unui credincios din dieceza de Santos a avut loc după ce bolnavul a rugat-o intens pe Maica Tereza: din Tac a dispărut dintr-o dată şi inexplicabil cancerul care se extinsese de acum la o amplă porţiune a creierului.

În timpul călătoriei din septembrie 2014 la Tirana, Papa Francisc a povestit întâlnirea sa cu Maica Tereza de Calcutta în timpul Sinodului din 1994. Fericita era o femeie care nu se lăsa impresionată, nici măcar de adunarea Sinodului, şi „spunea mereu ceea ce voia să spună”, a destăinuit Francisc preotului care a fost traducător în timpul călătoriei în Albania. O destăinuire revelată în timpul conferinţei de presă de la Tirana de părintele Federico Lombardi, director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun.

Amintind circumstanţele întâlnirii cu fericita celor mai săraci dintre săraci, Papa Bergoglio a spus: „Era aşezată chiar în spatele meu în timpul lucrărilor. I-am admirat forţa, hotărârea intervenţiilor sale, fără a se lăsa impresionată de adunarea episcopilor. Spunea ceea ce voia să spună…”. Apoi Francisc a adăugat, zâmbind, această glumă: „Mi-ar fi fost frică dar ar fi fost superioara mea!”.

(După Vatican Insider, de Andrea Tornielli, 18 noiembrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluare: www.ercis.ro